„Ai 60 de minute să evadezi”. Prizonieri în casele din București, noua atracție a românilor

Principiul este destul de simplu, clienții vin și sunt încuiați într-o cameră misterioasă. Ei au 60 de minute să evadeze. gândul vă prezintă povestea a două astfel de camere și a oamenilor care au crezut că astfel de jocuri pot prinde și în România.

Real Room Escape, o investiție de 12.000 de euro

Mihai Toma are 22 de ani și este student la Academia de Studii Economice (ASE) din București. În 2012, într-o pauză la muncă a decis, împreună cu colegul și ulterior partenerul său de afaceri, Florin Cioacă, să se destindă puțin și să încerce un joc online de tipul „evadează din cameră”. Le-a plăcut și au început să caute mai multe informații despre aceste jocuri. Doi ani mai târziu au deschis prima cameră.

„Conceptul Real Room Escape a pornit inițial din jocurile online, practic joculețe în care trebuia să evadezi dintr-o cameră colectând pe parcursul jocului diverse obiecte, iar apoi făcând legăturile între ele. El apoi a fost lansat în varianta reală în Japonia. Asta se întâmpla prin anul 2004, iar ușor-ușor a ajuns și în Europa, un loc foarte important pentru astfel de jocuri fiind Budapesta”, ne-a spus Toma.

Cei doi tineri au început să schițeze propriile puzzle-uri, inițial acasă la Cioacă, pentru prieteni. „Văzând că prinde au deschis și pentru public, într-o ceainărie”, spune tânărul.

Investiția inițială a fost de 5.000 de euro. După ce jocul a început să prindă, Real Room Escape s-a mutat într-o casă cochetă din centrul Bucureștiului. Amenajarea spațiului a costat alte 7.000 de euro.

„La început a fost destul de greu. Ne bucuram când aveam un client pe săptămână mai ales pentru că, fiind un concept foarte nou în România, nimeni nu știa despre el, erau puțin reticenți >, însă ușor-ușor, lumea a fost încântată de acest gen de divertisment și a început să prindă amploare proiectul”, își amintește el.

Povestea familiei Lockworth

La ora actuală, în București există în jur de 20 de astfel de business-uri. Real Room Escape se diferențiază de celelalte prin povestea care stă la baza jocului, spun fondatorii.

„Față de altă jocuri din București care se bazează foarte mult pe logică noi am decis să mergem și pe o poveste, să intri puțin în pielea personajului, să te transpună în lumea de atunci, în lumea din secolul XIX, chiar să descoperi pe parcursul celor zece episoade personalități care chiar au trăit atunci”, spune Toma.

Acținea se petrece în conacul unei familii de nobili britanici. Intriga o reprezintă uciderea doamnei Lockworth, principala suspectă fiind servitoarea familiei, Kudra.

„Povestea începe în camera de ceaiuri, locul în care doamna Olivia împreună cu servitoarea ei preparau diverse rețete de ceaiuri în încercarea de a găsi un elixir al vieții fără de moarte. Scopul poveștii este de a afla în final cine a omorât-o pe doamna Lockwort, iar pentru asta, Kudra va trece prin toate cele zece episoade ale poveștii”, povestește tânărul.

Cei mai tineri clienți care au reușit să evadeze aveau 10 ani

Decorul celor două camere deschise la ora actuală (episodul I și II al poveștii) a fost ales cu atenție, pentru a fi cât mai autentic.

„Dacă veți participa la toate episoadele veți vedea că personajele noastre călătoresc în timp (…) ca să nu plictisim publicul cu același gen de decoruri și de poveste”, ne-a povestit Gloria Apostol, care se ocupă de decor, dar și de promovarea afacerii.

De la un client pe săptămână, Real Room Escape a ajuns să aibă 50 de echipe care încearcă să evadeze, în cel mult 60 de minute, din camerele familiei Lockworth.

Tarifele se percep pe cameră. Pentru o cameră single room, în care pot intra cel mult trei jucători, clienții plătesc 135 de lei, iar pentru o cameră dublă (cel mult șase persoane), tariful este de 270 de lei. Real Room Escape oferă și pachete pentru companii. Printre clienții lor se numără Porsche România, Holcim sau HP.

„Media de vârstă este undeva între 25 și 30 de ani, dar avem copii. Cel mai tânăr participant a avut 10 ani, cel mai în vârstă 60 de ani”, a precizat Apostol, adăugând că o echipă formată din doi olimpici de zece ani a reușit să evadeze.

Chambers și pasiunea pentru puzzle-uri

Iulian Mălureanu are 31 de ani, a studiat informatica și este pasionat de puzzle-uri. Anul trecut, după ce a „evadat” dintr-o cameră din Cluj, Mălureanu a decis să pună cap la cap propriul joc.

„A fost interesant că atunci când am auzit de versiuni reale ale jocurilor de tip escape the room pe care le cunoșteam din mediul virtual, aveam deja obiecte care se pretează acestul tip de joc, adică obiecte cu compartimente secrete, îmi doream foarte mult și o bibliotecă din care o parte se învârte și în spate e ceva”, ne-a povestit el. Cinci luni de zile, seara, după muncă mergea cu bicicleta acasă și se gândea la scenarii pentru afacerea sa. În mai a deschis camera pentru prieteni, dar și pentru a testa dacă jocul „curge” bine.

„A fost și o perioadă de calibrare în care am chemat prietenii în echipe diverse, de doi, trei, mai pasionați de puzzle-uri, mai pe dinafară și atunci ne-am confirmat că scenariul pe care l-am gândit e ok. Am mai modificat pe ici pe colo câte ceva și de la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie am dat drumul pentru clienți”, ne-a povestit el.

Investiția inițială a fost de circa 5.000 de euro, însă costurile au crescut cu timpul. Chambers nu are o poveste anume, însă există o temă, un birou de agenție de detectivi din 1980.

Cum se proiectează o astfel de cameră

„Proiectarea” unei camere este destul de dificilă. Indiciile nu pot fi nici prea greu, dar nici prea ușor de găsit, iar clienții ar trebui să se simtă bine pe toată durata jocului, nu doar dacă reușesc să evadeze, spune Mălureanu.

„Pot fi puzzle-uri numerice sau lingvistice. Pe lângă asta, timpul petrecut căutând anumite obiecte nu trebuie să fie frustrant. (….) Și anticiparea este interesantă. Este bine să poți anticipa din când în când ce urmează să faci pentru că altfel te învârți în cameră fără niciun sens și odată ce ai înțeles ce ai de făcut din clipa aia până când rezolvi efectiv puzzle-ul trebuie să fie plăcere. Aici e partea în care o cameră poate să fie bună sau mai puțin bună, în funcție de minutele de plăcere versus minutele de frustrare”, ne-a explicat el.

Pentru a se asigura că experiența este plăcută de la început până la sfârșit, diferite obiecte, indicii și puzzle-uri au fost înlocuite în timp. Clienții sunt, în general, tineri între 25 și 35 de ani, cu venituri medii sau mai mari, dar Chambers a început să fie frecventat și de familii, pentru că „multe puzzle-uri sunt universale, se bazează pe asocieri, se bazează pe creativitate, nu țin de o specializare anume”, crede Mălureanu.

Și lui i-a fost destul de greu să promoveze afacerea la început, când nu exista un public pentru astfel de jocuri.

„Atunci când împarți flaiere pe stradă e ușor să zici că e o pizzerie, toată lumea știe ce e o pizzerie, dar dacă spui că e un joc în care te încuiem într-o cameră, nu e suficient. >, iarăși nu e suficient. Nu poți sta de vorbă un sfert de oră cu fiecare om ca să-i dai un flaier. A fost destul de greu la început, însă, acum că au înțeles despre ce e vorba vin de bunăvoie. Nu trebuie să-i convingem noi că e ceva frumos”, spune Mălureanu.

La Chambers există un tarif unic, de 45 de lei de persoană.

„Am decis să folosim tarif unic odată ca să fie ușor de reținut, dar și pentru că e o experiență per om. Nu este o cameră inchiriabilă cu ora”, a explicat el.

Operator – Romică Croitoru

Montaj – Karin Frone

Producător – Cezar Helmis